Femeia puternica plange si isi recunoaste infrangerea, apoi se ridica si merge mai departe. In schimb, femeia slaba sta pe loc si indura, eventual mai face putin si pe victima. Prea mult timp am fost o victima. Acum nu vreau altceva decat sa fiu puternica. Am invatat ca orice inima poate fi vindecata, oricat de grav ar fi fost ranita. Este nevoie doar sa intalnesti acea persoana speciala care sa faca asta.
Nu vreau sa mi se mai spuna ca m-am schimbat pentru ca, de fapt, nu a interesat pe nimeni sa afle cum sunt eu cu adevarat.
Lumea vorbeste si a vorbit dintotdeauna. E foarte greu sa nu te lasi afectat, insa eu lupt din rasputeri sa nu ma las doborata!
in goana nebuna cu care trecem prin viata incepem sa uitam cine suntem cu adevarat. De unde am pornit si incotro ne indreptam. Sunt totusi momente cand amintindu-ne aceste lucruri, ne grabim sa ajungem la destinatie si uitam sa ne bucuram de micile popasuri pe care le facem.
duminică, 23 octombrie 2011
miercuri, 12 octombrie 2011
iubirea
desi in viata ne laudam cu faptul ca preferam faptele in detrimentul vorbelor, sunt momente cand in ciuda faptului ca simtim iubirea celuilalt, ne dorim sa o si auzim. Iar eu ador sa mi se spuna "Te iubesc". Ador zambetele pe care le simt zi de zi.....sunt cele mai frumoase pe care le am. Si imi sta atat de bine cu ele.
Spun asta pentru ca intotdeauna iubirea este cea care face o femeie sa se simta intr-adevar frumoasa si sunt de parere ca orice femeie merita pe cineva care sa o faca sa se simta cea mai frumoasa.
Spun asta pentru ca intotdeauna iubirea este cea care face o femeie sa se simta intr-adevar frumoasa si sunt de parere ca orice femeie merita pe cineva care sa o faca sa se simta cea mai frumoasa.
duminică, 2 octombrie 2011
prefer sa continui sa zambesc si sa visez,
pentru ca zambetele si visele sunt singurele care ma incalzesc printre picaturile reci de ploaie pe care mi le ofera viata uneori!
Am renuntat la fulgerele din privirea mea si invat sa visez. Teama o las sa se acopere cu frunze colorate de toamna. Am invatat sa zambesc printre picaturile reci de ploaie ale vietii!
Intotdeauna trebuie sa avem un zambet de rezerva in buzunarul de la piept. Intotdeauna trebuie sa avem undeva bine pus o doza de optimism care sa ne ajute sa iesim din momentele dificile pe care viata ni le ofera.

minunea din viata mea
Pot si trebuie sa fac fata la orice. Pot si trebuie sa iubesc. Pot si trebuie sa iert. Pot si trebuie sa traiesc si sa iubesc viata. Pentru ca in cele din urma nu conteaza cat de mult ai, ci cat de mult daruiesti.
Asa ca am rabdare sa astept. Las zile si anotimpuri sa treaca si-mi las ochii sa te priveasca cu nesat si bratele gandului sa te cuprinda, oriunde ai fi. Cu bucurie imi las bratele sa te cuprinda. Da, cu sufletul te privesc si cu gandul te imbratisez! Si asa te astept.
Lectia pe care ar trebui sa o invatam fiecare dintre noi de la viata este ca fericirea nu depinde de alte lucruri sau de alti oameni. Fiecare este fericit, pe cat se lasa sa fie. Lucrurile minunate nu se intampla atunci cand ne dorim sau cand incercam sa le fortam sau sa le programam, ci se intampla cand ne asteptam mai putin. Minunile stiu intotdeauna cand sa apara!

Abonați-vă la:
Postări (Atom)