Ranile fizice se vindeca, dar mai ales cele sufletesti.
Totul se vindeca.
Totul se iarta si mai ales, totul se uita.
Poate simplul fapt ca ne este dat sa induram mai mult decat credem ca putem duce, face din noi persoane atat de curajoase.
Am zis nu, am zis da, am zis poate si, totusi, dincolo de cuvinte totul este o amintire mai mult decat frumoasa. Totul a fost frumos, desi oameni dragi mie mi-au intors spatele atunci cand aveam nevoie de umarul lor. Desi a durut, am continuat sa sper si sa cred. In viata mea, au fost oameni frumosi si chiar daca pe multi dintre ei i-am alungat din naivitate, vreau sa le multumesc. Le multumesc mai ales celor care m-au ranit.
Iti multumesc. Si tie, si tie, si tie...dar mai ales tie.
Candva am fost intrebata cat m-am rugat sa am un iubit bun. La momentul respectiv, cand eram convinsa ca am cel mai bun iubit din lume, am spus ca m-am rugat ca barbatul care va fi in viata mea/ iubitul meu / sotul meu sa ma rasfete si sa ma iubeasca la fel de mult cum o sa il iubesc si o sa il rasfat eu. :)
E caraghios faptul ca inca imi doresc asta. Si stiu, in adancul sufletului meu, ca asta se va intampla. Chiar daca va trebui sa il astept sa creasca...
