cu sute de ani in urma, cineva a inventat definitia efemerului. A frumosului si inevitabilitatea schimbarii.
Sunt foarte sigura ca acea persoana abia fusese parasita.
Am avut mult timp la dispozitie pentru a analiza valoarea amintirii si, doar pentru ca ceva nu a durat in timp, nu inseamna ca i-a scazut valoarea. Poate ca era doar rationalizare. Mai usor de indurat de suflet, decat tristetea a ce-ar fi putut sa fie. O viata netraita, poate. Sincer, nu stiu.
Eu una aleg sa cred in amintiri. Aleg sa cred in el. Aleg sa cred ca legatura dintre noi nu s-a frant si ca ne purtam in inima unul pe celalalt. Ca pe o singularitate secreta.
Au fost si vor mai fi iubiri. Insa numai una a ramas perfecta.
Ma intreb uneori daca si pentru el a ramas la fel de pura, de ideala, de curata, de sincera. Sau poate doar eu m-am agatat de aceasta idee....
Totusi, nu toate intrebarile trebuie sa aibe un raspuns.
Nu stiu daca ne vom mai intalni vreodata. Pot afirma, insa, cu certitudine ca fiecare dintre noi traim o poveste. Si mai stiu ca povestea fiecaruia dintre noi a fost scrisa doar pentru un singur cititor.
B.
p.s. nu e vorba de tine. Si nici de tine. Nu va mai imbatati cu apa rece.
