basmele copilariei

In perioada de pana in scoala si nu numai,  poveştile ne croşetează o plasă de visuri în care ne legănăm înainte să adormim. Cu fiecare poveste noua pe care o ascultam sau pe care o citim ne imaginam că noi vom fi, la un moment dat, prinţesa, Cenuşăreasa sau Albă-ca-Zăpada, Fat-Frumos sau Harap-Alb.

Insa, o data cu trecerea timpului schimbam foaia.....deja fiecare element din poveste este corelat cu o intamplare din viata de zi cu zi si traim cu speranta si cu gandul ca totul se va termina cu bine, ca in povestile copilariei. Si toata viata prin tot ceea ce facem incercam sa atingem acea fericire absoluta pe care stim ca o regaseam in povesti. Sunt oameni care traiesc toata viata cu impresia ca sunt fericiti, dar nu realizeaza ca distanta dintre viata lor si acea fericire "de poveste" e ca de la cer la pământ, că sunt două tărâmuri complet diferite şi despărţite de 7 mari şi 7 ţări. Ei cred ca sunt fericiti insa, in realitate, sunt doar ignoranti ai situatiei in care se complac.

Cei mai multi dintre noi traiesc cu franturi de poveste pe care le-au trait si realizeaza ca odata ce-au gustat din fericire nu se mai satura. Si primesc putin cate putin, atat cat sa le lase un gust si mai amar atunci cand pierd aceasta fericire de tot. Nici ei nu sunt adevaratii fericiti ai vietii, dat fiind faptul ca atmosfera de poveste pe care au trait-o a fost una de scurta durata.

Aceasta este categoria in care suntem inclusi cei mai multi dintre noi intrucat ajungem sa ne hranim foamea de fericire din amintiri si traim cu gandul la acea poveste in care toti traiau fericiti pana la adanci batraneti. Dar...hai sa ne trezim....pentru ca in cele mai multe cazuri ne dam singuri cu capul de pereti.

Eu am învăţat să simt mai intens clipele bune, plăcute, pentru că ştiu că dispar la fel de repede precum vin. De multe ori aş vrea să  pot surprinde cu ajutorul aparatului foto toate stările prin care trec şi expresia facială, aş vrea să să ma pot înregistra atunci când mă alint, aş vrea să pot filma, de undeva din exterior, toate momentele fericite ale vieţii mele. Aş strânge o colecţie impresionantă de amintiri, de capturi ale vieţii pure, aşa cum merită ea trăită. Din pacate nu pot construi asa o colectie, insa pot retrai in minte fiecare clipa de fericire. Si pentru asta am decis ca nu mai e cazul sa caut fericirea si ca e momentul sa traiesc realist si matur. Uite asa ca nu mai vreau sa o caut eu pe ea.....daca chiar exista in forma ei pura, de poveste, sa ma caute ea pe mine. Ca doar eu sunt eu si totul graviteaza in jurul meu si nu invers.

Este prea idilica faza ca poti trai fara compromisuri, fara regrete si fara deceptii. Cum sa mai cred in asa ceva cand ma macina sentimentul regretului, deja?  Stiu doar ca atunci cand astepti ceva sa se intample si nu se intampla asa cum vrei apare dezamagirea. Si mai stiu ca, exact atunci cand nu te astepti se intampla ceva minunat. Si atunci esti cu atat mai placut surprins  cu cat nu te asteptai la asa ceva.

Am hotarat doua lucruri:  fericirea sa ma caute ea (eventual sa apara in viata mea calare pe un cal alb), iar viata sa ma surprinda singura. Toate astea fara ca eu sa ma mai implic inutil in derularea aspectelor vietii .