a fost odata ca niciodata....

Cam asa incepeau toate povestile minunate si toata viata mea am trait cu impresia ca toate se vor termina cu "au trait fericiti pana la adanci batraneti". Insa viata a demonstrat ca sunt extraordinar de rare si poate chiar pe cale de disparitie aceste iubiri care se dovedesc a fi adevarate. Noi ceilalti trebuie sa avem parte de mai multe episoade incheiate dur cu "moartea" printului sau a printesei. Insa suntem oameni si am fost inzestrati sa avem putere sa trecem peste aceste dureri, sa ne adunam puterile si sa pornim in cautarea altui print sau a altei printese.

In momentul in care am stiut ca povestea mea nu se va terrmina cu epicul final, am stiut instinctiv ca nu poate fi atfel. Agonia pierderii merita indurata pentru sublimul sentiment al iubirii, caci, desi el a plecat, in sufletul meu il iubeam, iar acel sentiment nu va disparea niciodata. Voi purta in sufletul meu acel sentiment pentru totdeauna. 

Chiar daca am tot timpul sentimentul dezradacinarii, stiu ca acest sentiment va disparea atunci cand imi voi gasi sufletul pereche si atunci cand se va intampla asta , toate se vor aseza la locul lor, iar eu nu o sa mai simt dezradacinata.