viata este o carte

Viata noastra pe pamant este ca o carte scrisa de fiecare om in parte prin faptele, prin cuvintele noastre si prin gandurile noastre. Cat suntem inca in viata aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gandul. Prin pocainta, prin indreptare, prin inceputul bun, corectam capitole din viata noastra, fraze intregi din cartea vietii noastre, exprimari gresite.
Dar atunci cand ne incheiem calatoria pe pamant, se pune sigiliu pe cartea vietii noastre si nu mai putem indrepta nimic.

s-a stins flacara iubirii

Stiu ca suna a cliseu, insa iubirea e ca o sabie cu doua taisuri. Poate fi constructiva sau distructiva, iar daca intr-o relatie nu exista respect si intelegere si nu ai nici constiinta curata atunci este foarte greu.
Am decis sa merg mai departe intrucat cea mai importanta dorinta a mea a fost "faca-se voia TA!", pentru ca tu considerai ca e normal sa ma minti, sa ma jignesti, sa ma faci sa plang si sa ma tratezi cu cruzime fara sa observi ca eu renuntam la toate valorile mele pentru tine.
Mi-amintesc ca iti spuneam in toata perioada asta cat m-ai chinuit, ca toate aceste suparari nu imi alimenteaza interesul si ca voi inceta sa te mai iubesc. Nu m-ai crezut pentru ca tu asa credeai ca e normal sa interpretezi partitura lui Iuda. Tu ai fost cel care m-ai impins sa imi indeplinesc destinul. Pentru ca, cu  fiecare scandal se stingea iubirea mea pentru tine, la fel cum ai stinge cate un bec pe rand in casa. La un moment dat vei ramane pe intuneric. Tot asa mi s-a stins si mie iubirea pentru un om in care am crezut, l-am iertat, i-am tolerat nervii si frustrarile, dar nu a ajutat la nimic.
Am plecat cu sentimentul ca am facut, in ceea ce te priveste, tot ce era omeneste posibil. Eu mi-am facut datoria. Pacat ca tu nu ai inteles.

am dreptul sa...

“Am învăţat că atunci când sunt supărat, am DREPTUL să fiu supărat, dar nu am dreptul să fiu şi rău.” spunea Octavian Paler.

Un om are dreptul sa fie suparat, trist sau pesimist. Sunt zile in care, sa se dea jos din pat si sa infrunte o nouă zi, inseamnă mai mult decât se simte în stare să realizeze.
Un om are dreptul să fie atat de dezamagit, încat sa isi aloce o zi doar a lui in care sa-si plangă singur de mila si abia apoi sa meargă mai departe.
Un om are dreptul sa tacă atunci când nu se simte pregatit sa impartasească lumii durerea lui. Are dreptul să taca fară a fi considerat antisocial.
Un om are dreptul sa-si spună of-ul fara a se crede ca pozeaza intr-o postură de victimă.
Un om are dreptul sa se apere atunci când este lovit fizic sau verbal. Are tot dreptul sa o faca.
Un om are dreptul nu fie de acord cu alti oameni. Un om are acest drept, dar abuzeaza de el atunci când jigneste pe celalalt doar pentru ca nu il poate intelege.
Un om are dreptul sa viseze la o lume mai buna fara a fi privit ca un ciudat sau un idealist sau un naiv. Oamenii ajung departe atunci când au vise.
Un om are dreptul sa nu fie in regula din cand in cand sau sa planga, sa fie naiv, obosit sau timorat. Are tot dreptul din lume sa faca asta fară a-i deranja cu ceva pe cei din jur.
Un om are dreptul sa se exteriorizeze si sa-si marturiseasca neimplinirile, regretele sau dezamagirile fara a fi privit cu coada ochiului sau aratat cu degetul.
Un om are dreptul sa greseasca, sa se simtă vulnerabil, neinteles sau uitat.
Iar eu, ca orice alt om, astazi am dreptul sa fiu suparata pe oameni si dezamagita de atitudinea lor. Am dreptul sa ma plang si sa mă simt ranita. Am dreptul sa fiu trista si morocanoasa. Am dreptul sa fiu si pesimista. Astazi. Am dreptul!

pana cand moartea ne va desparti...adevaratele valori ale vietii!

În timp ce soţia mea servea cina, i-am luat mâna şi i-am spus:
- ''Trebuie să-ţi vorbesc''.
Ea a dat din cap şi a continuat să manânce. Am văzut durerea în ochii ei... acea tristeţe care îmi bloca gura... mi-am facut curaj şi i-am spus: ''Vreau să divorţăm''.
Ea dezgustată de întrebarea mea a spus încet: ''De ce?''. Vroia să înţeleagă ce se întâmplă în căsătoria noastră, dar nu am putut raspunde.... a pierdut inima mea, din cauza altei femei... Ana!
Eu nu o mai iubeam atât de mult pe soţia mea, m-am simtit vinovat, motiv pentru care am semnat actul de separare, care spune că sotiei mele ii rămâne casa, masina si 30% din magazin. Atunci când a văzut actul de separare l-a rupt în o mie de bucăţi si mi-a spus:
- ''Cum?! Am petrecut douazeci de ani din viata noastră împreuna si acum mă lasi pentru alta?!''.
Mă simteam aşa de rău pentru tot acest timp pe care l-a pierdut cu mine, dar nu am putut face altceva... o iubeam pe Ana. Era furioasă şi dezamăgită .... ideea de divorţ a început să devină realitate.
Ziua urmatoare m-am intors acasă şi am gasit-o stând la biroul ei în dormitor... scria, nu am mâncat nimic la cină si m-am dus la culcare... am fost foarte obosit după o zi petrecută cu Ana. În noapte m-am trezit şi am văzut-o pe soţia mea tot acolo la birou... M-am întors şi am continuat să dorm.
Dimineaţa următoare soţia mea s-a prezentat la mine, cu niste condiţii pentru a "accepta divorţul”. Nu a vrut casa, nu a dorit nici masina si nici magazinul.
- "Mâine începe o nouă lună, în acea lună ar trebui să trăim ca şi cum nimic nu s-a întamplat, fiul nostru are examene si nu trebuie să-l îngrijorăm cu problemele noastre''.
Am fost de acord, cu toate acestea, ea a făcut o a doua cerere.
- ''Trebuie să ne amintim de ziua în care am fost căsătoriti, atunci când m-ai luat în braţe şi m-ai dus în dormitorul nostru pentru prima dată. În această lună, în fiecare dimineaţă trebuie să mă iei în brate până la usa de la intrare''.
Am crezut că si-a pierdut mintile, dar am fost de acord. I-am povestit Anei. Ana a început să râdă spunând: - ''Indiferent de ceea ce spune soţia ta... spune-i că esti al meu''.
Când am luat-o în prima zi pe sotia mea în braţe am fost foarte jenat, dar fiul nostru m-a aplaudat spunând:

- ''Tată esti tare, ai luat-o pe mama în braţe!"
Cuvintele lui erau ca un cuţit în inima mea.Ea a închis ochii şi a spus încet:
- '' Nu-i spune nimic despre divorţ...te rog''.
Am fost de acord. Am lăsat-o la uşa şi a plecat să ia autobuzul pentru a merge la munca.
A doua zi, am fost mai relaxat... ea s-a sprijinit pe pieptul meu, am simtit parfumul ei pe bluza mea. Am realizat că a trecut mult timp de când nu m-am mai uitat la ea, am realizat că nu mai e atât de tânără, avea câteva riduri pe fată, fire de păr albe. M-am intrebat: "ce am făcut de am redus-o, astfel? "
A patra zi, luând-o în braţe, am simţit că intimitatea s-a întors între noi, aceasta a fost femeia care mi-a dat ani din viaţa si tinereţea ei, un copil.... Nu am spus nimic, din respect pentru Ana!
În urmatoarele zile a fost mult mai uşor să o ridic si luna a trecut repede. Credeam că am fost obisnuit să o ridic, pentru că în fiecare zi care trecea, o simteam mai usoară.
Într-o dimineaţă ea a fost indecisă cu ceea ce sa poarte... a încercat totul şi a zis: ''Hainele îmi sunt mari''. 

Mi-am dat seama că ea a pierdut din greutate, de accea era asa de uşoară, am realizat brusc că a fost în depresie... prea multă durere şi suferinţă. Fiul nostru a intrat brusc în camera noastră şi a spus:
- ''Tati e timpul să o duci pe mama în braţe (pentru el a devenit un moment fundamental al vieţii sale).
Am luat-o pe soţia mea în brate, am simtit un fior care a schimbat modul în care vedeam divortul. Am început să o iau ca prima dată, atunci când ne-am casatorit. Am vrut să plâng. Fiul nostru a trebuit să meargă la şcoală şi l-am însoţit eu cu masina. Sotia mea a ramas acasa. M-am dus la muncă, dar la un moment dat am trecut prin fata casei Anei. M-am oprit şi am fugit pe scări... ea mi-a deschis uşa şi i-am spus:
- ''Iartă-mă, dar nu vreau sa divorţez de soţia mea" .
S-a uitat la mine şi a spus: ''Eşti nebun?"
I-am răspuns: ''Nu... doar că îmi place soţia mea... a fost un moment de plictiseală si rutină în care ne-am depărtat, dar acum mi-am dat seama de adevăratele valori ale vieţii; azi am dus-o în braţe si mi-am dat seama că trebuie sa o fac pentru tot restul vietii mele!''
Ana mi-a dat o palmă si mi-a închis usa în fată. Am plecat şi m-am oprit la un magazin de flori. I-am cumpărat un buchet de trandafiri, iar fata de la magazin m-a întrebat: ''Ce vreti sa scrieti pe bilet? ''.
I-am spus sa scrie : ''Nu imi pasă de nimic dar o să te iau în braţe în fiecare zi din viaţa mea până ce moartea ne va despărti".
Am plecat repede acasa, am urcat scările şi am fugit sus în camera fericit şi cu un zâmbet pe buze, dar soţia mea era pe jos... moartă. Ea lupta împotriva cancerului si eu în loc sa îmi dau seama de ce se întâmpla, eram ocupat cu Ana. Sotia mea mi-a cerut acea perioadă de timp pentru că ştia că e pe moarte. Pentru ca fiul nostru să nu sufere traume. I-a rămas imprimat în memorie că are un tată minunat şi o mamă iubitoare.
Acestea sunt detaliile care contează într-o relaţie, nu casa, nu masina, nu banii. Acestea sunt lucruri trecătoare, care par să creeze o viată frumoasă si o căsnicie perfectă. 

Să încercăm întotdeauna să ne păstram căsnicia fericită, întotdeauna să ne amintim de prima zi a acestei frumoase povesti de dragoste. Uneori nu realizăm ce avem până când nu îl pierdem....

Nu stiu daca aceasta poveste este reala, nu cunosc sursa ei, insa subiectul acestei povesti m-a facut sa inteleg  multe lucruri si sa apreciez si mai multe.

voi continua sa visez!

vreau sa fac ceva diferit asa cum nu am mai facut in viata mea. Vreau sa fac ceva care sa conteze cu adevarat. Trebuie.
Cand esti tanar poti sa ai vise si ambitii mari, care iti par ca o poveste. Povestea propriului viitor. In momentul de fata pot spune ca nici visele si nici ambitiile mele n-au fost suficient de mari. Cu trecerea timpului am inteles cat de greu sunt de indeplinit si cate riscuri si suferinte am avut de indurat, cu toate ca nu mi-as fi putut imagina ca exista.
Si ma intreb in continuare....de ce continui sa cred in ele? Pentru ca stiu ca, indiferent de riscuri si de suferinte, voi crede intotdeauna in ele. Si voi crede in ele, pentru ca asta e singurul mod de a trai cu adevarat.