Traim intr-o lume marcata de firescul "Sunt bine, multumesc", cand de cele mai multe ori ne simtim foarte rau. Formula asta de exprimare ne-a intrat atat de bine in cap de parca este drogul nostru zilnic. Stiu sa glumesc si sa zambesc in timp ce creierul meu este innecat de ganduri negre. Si ma intreb asa...de ce trebuie sa avem aere d-astea de secolul 18? Ce incercam sa demonstram si mai ales, cui?Uite ca mie nu mi-e bine deloc. Mi-e rau fizic, in primul rand. Dupa care ma ia cu rau cand ma gandesc la toti oamenii pe care i-am ajutat, fapta pentru care am primit doar un scuipat fix in obraz; si asta doar fiindca ei pot.
Parca s-a rasturnat caruta cu necazuri si probleme doar in curtea mea. Nu ma mai stresez sa recunosc lucruri atat de evidente pentru ca tocmai stresul de a fi perfecta m-a adus aici. Ce mi-a trebuit mie sa demonstrez ca eu pot sa fiu de tabla? Unde mi-o fi fost mintea....inca nu pot sa-mi dau seama. Pentru ce a trebuit sa mimez o fericire care mi-a adus atatea dezastre emotionale si financiare?
Mi-e sila de toate minciunile pe care le aud in fiecare secunda a existentei mele. Ma dor dintii de cat imi inclestez maxilarul sa nu urlu: MINTI!
M-am saturat de promisiuni neonorate, m-am saturat sa mai am rabdare si nu suport sa mai aud ca o sa fie bine. Pentru ca golul pe care il simt in stomac si-n inima nu il mai poate umple nimeni. Atunci cand credeam ca merge totul spre bine am inceput sa pierd ceea ce iubeam atat de mult. De parca asta ar fi inceputul sfarsitului care ma asteapta....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu