efemer sau nu?

cu sute de ani in urma, cineva a inventat definitia efemerului. A frumosului si inevitabilitatea schimbarii.
Sunt foarte sigura ca acea persoana abia fusese parasita.
Am avut mult timp la dispozitie pentru a analiza valoarea amintirii si, doar pentru ca ceva nu a durat in timp, nu inseamna ca i-a scazut valoarea. Poate ca era doar rationalizare. Mai usor de indurat de suflet, decat tristetea a ce-ar fi putut sa fie. O viata netraita, poate. Sincer, nu stiu.
Eu una aleg sa cred in amintiri. Aleg sa cred in el. Aleg sa cred ca legatura dintre noi nu s-a frant si ca ne purtam in inima unul pe celalalt. Ca pe o singularitate secreta.
Au fost si vor mai fi iubiri. Insa numai una a ramas perfecta.
Ma intreb uneori daca si pentru el a ramas la fel de pura, de ideala, de curata, de sincera. Sau poate doar eu m-am agatat de aceasta idee....
Totusi, nu toate intrebarile trebuie sa aibe un raspuns.
Nu stiu daca ne vom mai intalni vreodata. Pot afirma, insa, cu certitudine ca fiecare dintre noi traim o poveste. Si mai stiu ca povestea fiecaruia dintre noi a fost scrisa doar pentru un singur cititor.



                                                                              B.









p.s. nu e vorba de tine. Si nici de tine. Nu va mai imbatati cu apa rece.



                                                                            

fairy tales are just a cruel joke of life

Era odata un barbat si o femeie. Indragostiti. Dar aceste lucruri nu pot dainui pentru ca inima e plina de capcane.
Iubirea... iubirea exista doar in basme.
Iubirea e o pacaleala. E un joc crud ce amageste oamenii naivi si slabi.
Suntem orbi in fata adevarului pentru ca suntem slabi, pentru ca speram. Dar pentru iubire nu e speranta. Iubirea se termina cu tradarea. Dintotdeauna e asa.

"Barbatul se comporta cu o femeie exact asa cum aceasta ii permite."

Pe bune? In secolul 21 inca mai traim in asa fel incat sa gandim asa aberatii?

Din pacate da. Am auzit prea multe persoane spunand lucruri demne de anii "50 mai degraba, decat de anii pe care ii traim. Femeia trebuie sa fie supusa barbatului, sa nu il depaseasca in nici un fel, sa stea la cratita si cu copiii in casa in timp ce individul sta la crasma cu berea in brate. Nimic mai umilitor, nimic mai prost.

Flash news: femeia trebuie sa fie supusa unui barbat care o iubeste, care o respecta, care o ridica la un asemenea nivel incat sa ii dea si lui din valoarea ei. 

Mai grav este ca inca exista femei care accepta sa fie umilite, jignite, batute si maltratate doar pentru ca le e frica sa traiasca singure. Prefer o viata singura, decat una in care sa fiu umilita si asta oricand. Niciodata nu va fi prea tarziu sa o iau de la capat, indiferent de situatie, pentru ca nu voi permite nimanui in viata asta sa ma umileasca. Pentru ca niciodata nu m-am gandit la ce va spune lumea, ci la cum ma voi simti eu. Pentru ca nu reputatia e cea care imi da speranta de viata, ci constiinta mea.

Pentru ca intotdeauna un barbat care se poarta ca un mitocan, nu este altceva decat un frustrat cu grave sechele infiripate adanc in mintea lui din copilaria trista si searbada pe care a avut-o. Si, de care, nu incearca sa scape ci sa le inradacineze, la randul lui, in mintea si-n sufletul femeii de langa el. Astfel, se ajunge la tulburari de personalitate incat ajungi sa crezi ca de fapt nu mai esti victima, ci calau si ca ai reusit sa strici relatia "minunata" pe care o aveati. Poftim? Cam care era minunatia, in afara de jigniri si injuraturi pe banda rulanta alimentate de aburii alcoolului?

Nu. Nimeni, niciodata nu cred ca a permis cuiva sa fie lovit cu picioarele, din placere. Asa ca, niciodata, femeia nu este si nu va fi responsabila de comportamentul pe care il adopta masculul fata de ea. 

Barbatul se poarta cu femeia de langa el exact asa cum a vazut in casa in care a crescut si mai ales, exact asa cum ii permite educatia si nivelul intelectual pe care il are.  

mi-e dor!

prima iubire nu se uita niciodata. Ipoteza. Teorie.
In practica, iubirea adevarata nu se uita niciodata. Desi, poate nu este nici prima, nici ultima.
Sau, cel putin, ramasitele ei nu te lasa sa o uiti. Pentru ca atunci cand iubesti cu adevarat, cand te dedici trup si suflet unui om, care se presupune ca face acelasi lucru, nu ai cum sa scapi teafar din asta.
Si ajungi sa duci o lupta cu sentimentele, mai ceva ca batalia de la Rovine. Si cand crezi ca te-ai vindecat, te afunzi si mai adanc in valtoarea sentimentelor si totul in jur iti e potrivnic si iti aminteste de el.
El....care a fost totul. El...care este totul. El...care ar putea fi totul.
Pentru ca oricat fugim, oricat negam....nu vom putea uita tot ce a fost. Nu in viata asta. Si poate nici in urmatoarea....sau poate niciodata. Se spune ca sufletele pereche se cauta in vietile viitoare pana se regasesc.
Sper ca undeva, candva sa te regasesc. Si cand te voi regasi, nu iti voi mai da drumul niciodata. Pentru ca ...mi-e dor!

timpul vindeca rani.
Ranile fizice se vindeca, dar mai ales cele sufletesti.
Totul se vindeca.
Totul se iarta si mai ales, totul se uita.
Poate simplul fapt ca ne este dat sa induram mai mult decat credem ca putem duce, face din noi persoane atat de curajoase.
Am zis nu, am zis da, am zis poate si, totusi, dincolo de cuvinte totul este o amintire mai mult decat frumoasa. Totul a fost frumos, desi oameni dragi mie mi-au intors spatele atunci cand aveam nevoie de umarul lor. Desi a durut, am continuat sa sper si sa cred. In viata mea, au fost oameni frumosi si chiar daca pe multi dintre ei i-am alungat din naivitate, vreau sa le multumesc. Le multumesc mai ales celor care m-au ranit.
Iti multumesc. Si tie, si tie, si tie...dar mai ales tie.
Candva am fost intrebata cat m-am rugat sa am un iubit bun. La momentul respectiv, cand eram convinsa ca am cel mai bun iubit din lume, am spus ca m-am rugat ca barbatul care va fi in viata mea/ iubitul meu / sotul meu sa ma rasfete si sa ma iubeasca la fel de mult cum o sa il iubesc si o sa il rasfat eu. :)
E caraghios faptul ca inca imi doresc asta. Si stiu, in adancul sufletului meu, ca asta se va intampla. Chiar daca va trebui sa il astept sa creasca...