pret pentru iubire

de ce trebuie sa platim un pret atat de mare uneori doar pentru ca am indraznit sa iubim si sa visam? De ce oare vine momentul ala de care ne e tuturor teama, cand platim un pret suprem pentru ca ne-am oferit pe tava unor persoane care nu au stiut sa aprecieze bunatatea sufletului nostru? Si oare de ce unii dintre noi care au suferit si au platit scump pentru iubirea lor ajung sa ia tribut de la alte persoane?
De ce trebuie oare sa punem persoanele care ne iubesc sa plateasca acelasi tribut pe care l-am platit si noi la un moment dat? Oare chiar nu putem sa renuntam la egoism si sa nu ii facem pe cei din jurul nostru sa sufere?
Stiu ca nu voi primi raspuns la nici una din intrebari si ca de cele mai multe ori raspunsul e chiar intrebarea in sine...dar ne intrebam de ce unii dintre noi ajung sa prefere singuratea?

mi-e dor de tine

straini

e atat de ciudat cum ne-am transformat aproape peste noapte din doua persoane care descoperisera iubirea si care o reinventau, in doi straini. Atat mai suntem astazi....doar straini. Straini care impartasesc amintiri comune.

Si cum sa uit atatea amintiri frumoase pe care mi le-ai oferit intr-un timp atat de scurt? Cum sa uit privirea ta? Cum sa reusesc sa te uit ...chiar daca nu ne mai cunoastem, chiar daca nu mai existam unul pentru celalalt?
Inca stau si ma intreb daca a fost usor. Sa-mi spui toate acele lucruri minunate si apoi sa pleci ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Ca si cum noi nu am fi insemnat nimic. Ca si cum eu nu as fi insemnat ceva...

Venin si farmec

Venin şi farmec port în suflet,
Cu al tău zâmbet trist mă pierzi,
Căci fărmecat sunt de zâmbirea-ţi
Şi-nveninat de ochii verzi.

Şi nu-nţelegi că-n al meu suflet
Dureri de moarte tu ai pus ­
Cât de frumoasă eşti pot spune,
Cât te iubesc nu e de spus!

  

  Mihai Eminescu

este sau nu este prea tarziu?

cand oare vom realiza importanta noastra ca persoana in propria viata? Cand oare ne vom da seama de propria valoare? Cel mai probabil, atunci cand va fi prea tarziu.
Se spune ca niciodata nu e prea tarziu. Dar poti oare sa traiesti toata viata cu ganduri si dorinte neimplinite? Cu sentimentul ca meriti mai mult, dar nu alegi sa renunti sau sa lupti pentru ca ti-e frica sa nu pierzi ce-ti doresti? Si de fapt ....ce-ti doresti tu nici macar nu-ti apartine.
Ba e tarziu. De cele mai multe ori e foarte tarziu, pentru ca locul iubirii este luat de indiferenta, de durere, pentru ca scuzele nu mai pot reinvia nimic si pe nimeni.
Sa nu fie oare prea tarziu?
Ba e foarte tarziu, caci scuzele mele si regretele nu imi mai pot aduce inapoi tot ce am pierdut. Si de fapt am pierdut propria viata prin prisma trairii vietii mele de catre o alta persoana.
Nimeni, niciodata nu ne poate trai viata mai bine decat o facem noi insine. De cele mai multe ori dam gres, dar important e sa revenim pe drumul care ne-a fost harazit de Dumnezeu. Si abia cand revenim pe drumul corect, abia atunci putem spune ca nu e prea tarziu.

si daca...

       si daca vantul vietii va bate neincetat
       si daca iarna grea se-asterne apasat
       chiar daca totul pare asa distrus si dus
       conteaza oare c-a mea iubire a apus?

       au trecut si nopti si zile

       iar eu nu mai stiu nimic de tine

       si vor mai trece fara ca si tu sa stii ceva 

       ma vei uita si vei uita c-am fost a ta.

       Insa eu, cu siguranta, nu te pot uita!

trecut si prezent

intotdeauna va exista un inceput. Si intotdeauna va exista un sfarsit. Intreaga noastra viata este un ciclu si tot ceea ce facem in viata are caracter repetitiv. Ne nastem, traim, murim si o luam de la capat. Moartea in sine este doar o usa prin care trecem, de fapt, in alta viata in care continuam involuntar sa facem aceleasi si aceleasi greseli.
Ne traim viata cu asteptari cat mai mari de la oamenii din jurul nostru, dar nu constientizam faptul ca de fapt viata in sine nu ne apartine. De cand ne nastem si pana murim suntem legati unul de altul, iar actiunile si faptele celor din jurul nostru ne afecteaza direct si pe noi. Ar trebui sa intelegem ca ne nastem cu nimic, nimic avem toata viata si tot cu nimic plecam catre urmatoarea destinatie. Singurul lucru care ne apartine este de fapt trecutul si prezentul. Orice fapta, indiferent ca este buna sau rea, facuta de noi sau chiar de altii ne influenteaza modul in care viata noastra va fii in viitor.

dincolo de timp

Mi-am jurat sa nu mai iau legatura cu tine. Dar dupa atata timp nu ma simt deloc mai bine. Absenta ta - si departarea de mii de kilometri - nu-mi ofera nici o consolare. Faptul ca nu ma mai chinuie apropierea de tine sau constatarea zilnica a imposibilitatii de a obtine singurul lucru pe care mi-l doresc cu adevarat nu mi-a adus vindecarea.

Nu stiu ce incerc sa spun....atata doar ca, daca vreodata ajungi la concluzia ca nu ai luat decizia corecta, sa stii ca eu te voi astepta mereu.
Iar daca simti ca ai facut ce trebuia, atunci sa stii un lucru: undeva in lumea asta exista o femeie care te iubeste, care intelege capabilitatea ta de a face atatea lucruri si care iti aprecieaza valoarea. O femeie care te-a iubit intotdeauna si care, din pacate pentru ea, banuieste ca te va iubi cat va trai.

am inteles...

nu stiu cum mi-am castigat acest drept. Nici macar acum nu sunt perfect sigura de el. Dar simplul fapt ca ma pot gandi la chipul tau frumos, la surasul tau, stiind ca ceva din tine imi apartine mie, este probabil cel mai minunat lucru de care am avut parte in viata mea.

In mijlocul acestei privelisti nebunesti, am inteles. Am inteles ca a avea pe cineva care te intelege, care te doreste, care te vede ca pe o versiune mai buna a ceea ce esti este darul cel mai minunat. Si chiar daca nu suntem impreuna, simplul fapt ca stiu ca pentru tine eu sunt un astfel de om, imi da curaj sa traiesc pe mai departe.
Din pacate, absenta ta nu-mi ofera nici o consolare. Ba chiar a inrautatit situatia, iar viitorul imi pare un drum pustiu si deprimant.