the one and only...

the one and only regret is my past. It's been a long time since you left me and I have to tell you that I didn't mean to make you cry. I didn't mean to tell you lies. I didn't mean to disappoint you, although you have to know that in the end I was the only one who's been disappointed. After all these years it still hurts and I know for sure that the pain will always haunting me.

the other half of me...

sunt un om ambitios si cu o stapanire de sine extraordinara. Si totusi...atunci cand intalnesc pe cineva care imi place devin ca o leguma. In aparenta. Caci, de altfel, devin mult mai sigura pe mine, mult mai ambitioasa si mai plina de tarie de caracter. In general, imi plac lucrurile pe de-a-ntregul. Care sa fie doar ale mele. Nu mi-au placut jumatatile de masura niciodata. Vreau totul sau nimic!

cercul vicios al perfectiunii...sau cum reuseste fiecare dintre noi sa ierte.

in viata nu poti fi tot timpul perfectionist. Pur si simplu nu iese perfect de fiecare data, oricat de mult ne straduim. Trebuie sa acceptam faptul ca suntem oameni si ca suntem supusi greselii. Mai devreme sau mai tarziu pe scara perfectiunii toti ne opintim. Ne impiedicam de propria perfectiune si ne ducem gramada. Inseamna enorm totusi sa invatam sa iertam greseala celor din jurul nostru, pentru ca la fel de enorm conteaza ca si noi sa fim iertati atunci cand o dam in bara. Pentru ca, de multe ori, din dorinta de a face totul perfect si de a avea o viata perfecta, o dam de gard.

Si atunci sunt doua posibilitati: fie esti iertat si multumesti cerului pentru acea sansa si te straduiesti din nou si din nou sa fii din nou perfectionist si ajungi sa iti traiesti viata in cerc, fie nu esti iertat si trebuie sa o iei de capat, lovindu-te de toate colturile dreptunghiulare pe care le vei intalni. Eu....m-am aflat undeva la mijloc. Poate am fost iertata, dar nu am reusit sa ma iert eu ca am stat cu un om care a fost in dilema daca e bine sau nu sa ma ierte. Asa ca am ales colturile reci si drepte pornind in suflet cu ideea de a-mi desavarsi un cerc la un moment dat. Si cred totusi ca liniile drepte si reci sunt mult mai calde decat cercul pe care il simteam cum se strange in jurul meu...

secolul vitezei ...sau poate al prostiei?

Mi-e dor de momentele alea in care ma uitam in cutia postala cu o adevarata emotie la gandul ca "el" mi-a trimis o noua scrisoare care ma facea sa tremur de emotie. Astazi, cand tehnologia a facut posibila posta electronica, nimic nu mai are farmecul de alta data. Deschid posta electronica cu un gust amar si ma uit printre sutele de "scrisori" necitite. Nici una dintre aceste "scrisori" nu are acel farmec care sa ma determine sa o deschid. Si totusi...vad una si ma incumet sa o deschid si sa o citesc. Nimic spectaculos, nimic care sa imi dea fiori de gheata pe sira spinarii. Sec, asa cum ai aparut, asa alegi sa dispari. Oare chiar au disparut barbatii romantici cu adevarat? Stiu ca traim in secolul vitezei in care ne declaram sentimentele pe whatsapp si avem o relatie pe facebook (caci in viata de zi cu zi abia apucam sa ne mai intalnim), dar chiar asa? Si ceea ce este mai grav, este faptul ca pana si femeile au imprumutat acest comportament "adevarat" si il pun in practica tot mai des. Oare barbatii astia au uitat sa fie romantici in mod traditional, in primul rand? Pentru ca la plecare, de parca se simt vinovati ca fac asta aleg sa "indulceasca" vestea cu un mic emoticon...

eu zambesc, voi ati zambit astazi?

astazi sarbatorim ziua internationala a zambetului. Nu, nu fac referire la faimosul emoticon pe care il utilizam toti atunci cand folosim YM, facebook, twitter, skype sau chiar si atunci cand trimitem un mail. Astazi este ziua cand ar trebui sa folosim acest emoticon pe propriile noastre fete. Sa ne uitam in jurul nostru si sa invatam sa zambim mai des si mai mult persoanelor din jurul nostru. Chiar daca unii ne sunt dragi, iar altii nu. Sa zambim tuturor pentru ca zambetul insenineaza atat de frumos fetele noastre ticsite de suparari si de necazuri.

Exista oameni care pur si simplu ne fac sa zambim chiar si atunci cand nu sunt langa noi. Pentru astfel de oameni ar trebui sa fim recunoscatori si asta ar trebui sa ne motiveze sa zambim chiar si atunci cand altii ne supara. Am o mie de motive sa cred ca e musai sa zambim mai des. Miracole se intampla zilnic si, desi suntem martori la producerea lor, suntem prea orbi ca sa le vedem.

astazi am avut ocazia de a asista la o intalnire de promovare a unei activitati pe cat de inedita, pe atat de veche: comert electronic de produse de frumusete. Bunnnn...pana aici toate bune si frumoase. Dar, la un moment dat, printre invitatii de seama ai forumului organizatoric ne-a vorbit si "o mogula" a blogger-ilor: o fetita de 18 ani care isi imparte parerile pe blogul ei de fix 2 ani si ghici ce...are chiar si propriul ei domeniu. Si sa vezi ce lectii de viata oferea ea unor oamenii care pe alocuri erau chiar mai in varsta decat parintii ei...ca ea stie, ca ea face de drag aceasta activitate, ca promoveaza chestii inedite, ca n-a castigat nimic colosal din aceasta activitate, dar ca e perseverenta.... Pai, intrebarea mea este...daca face de drag asta, de ce vorbea de sume colosale? Si dilema cea mai mare o am fata de organizatori...pai daca ea n-a discutat nimic legat de subiectul intalnirii, ce cauta acolo?
Rusinica organizatorilor pentru neinspirata alegere a unei pustoaice care scrie pe domeniul ei despre ce a facut ea inainte sa inceapa scoala...nimic spectaculos, de altfel. Aveam pretentii ca am o colaborare cu o firma de real prestigiu.