cercul vicios al perfectiunii...sau cum reuseste fiecare dintre noi sa ierte.

in viata nu poti fi tot timpul perfectionist. Pur si simplu nu iese perfect de fiecare data, oricat de mult ne straduim. Trebuie sa acceptam faptul ca suntem oameni si ca suntem supusi greselii. Mai devreme sau mai tarziu pe scara perfectiunii toti ne opintim. Ne impiedicam de propria perfectiune si ne ducem gramada. Inseamna enorm totusi sa invatam sa iertam greseala celor din jurul nostru, pentru ca la fel de enorm conteaza ca si noi sa fim iertati atunci cand o dam in bara. Pentru ca, de multe ori, din dorinta de a face totul perfect si de a avea o viata perfecta, o dam de gard.

Si atunci sunt doua posibilitati: fie esti iertat si multumesti cerului pentru acea sansa si te straduiesti din nou si din nou sa fii din nou perfectionist si ajungi sa iti traiesti viata in cerc, fie nu esti iertat si trebuie sa o iei de capat, lovindu-te de toate colturile dreptunghiulare pe care le vei intalni. Eu....m-am aflat undeva la mijloc. Poate am fost iertata, dar nu am reusit sa ma iert eu ca am stat cu un om care a fost in dilema daca e bine sau nu sa ma ierte. Asa ca am ales colturile reci si drepte pornind in suflet cu ideea de a-mi desavarsi un cerc la un moment dat. Si cred totusi ca liniile drepte si reci sunt mult mai calde decat cercul pe care il simteam cum se strange in jurul meu...