miracolul din viata mea

sunt momente frumoase, sunt momente triste. Uneori stau si mai uit si parca imi traiesc viata la indigo. De prea multe ori, prea des. Astfel incat stau si ma gandesc daca nu cumva cer prea multe de la cei din jurul meu si mai ales de la mine. De la mine am cerut mult intotdeauna. Poate prea mult totusi, pentru ca daca stau sa ma gandesc nimeni nu s-a gandit la mine. Nimeni nu si-ar fi dat viata pentru mine, asa cum eram eu dispusa sa o fac. Si de ce si pentru ce?
Si cu toate astea, senzatia de deja-vu nu ma paraseste. Sunt nemultumita de modul in care viata mea se deruleaza desi multi ar spune ca am totul. Si totusi lipseste ceva. Lipseste ceva fara de care nu ma simt intreaga. Si din cauza asta, viata mea da cu rest.
Zilele trecute am urmarit un film superb care mi-a intarit si mai mult convingerea ca noi toti suntem cu un scop pe lumea asta. Suntem aici sa infaptuim miracole si nu putem pleca pana nu ne infaptuim propriul miracol. Dar, parca totul se scurge mult prea repede si uneori am senzatia ca va veni timpul sa plec si ca nu voi reusi sa imi infaptuiesc propriul miracol. Am nevoie de el, ca sa ma simt completa.