timpul trece, dar oamenii nu se mai schimba

mai pastrez inca, in inima si-n sufletul meu, intaiul "te iubesc". Intotdeauna m-am indragostit mult prea repede si mult prea usor, desi nu am lasat sa se vada asta. Dar acum, oricat de mult mi s-ar spune si oricat de mult mi s-ar demonstra, nu mai pot sa cred.
Nu pot sa cred ca exista iubire, nu pot sa cred ca exista happy-end-uri si poate doar pentru ca nimeni nu mai e dispus sa lupte pentru aceste lucruri. Ce trist e ca, chiar si acum, o simpla discutie poate rascoli atatea amintiri si ce trist este faptul ca in locul unor copii care se iubeau si care iubeau viata, a ramas o simpla amintire care doare. Culmea, inca doare, pentru ca tu ai inteles iubirea altfel.
Doare pentru ca am facut o promisiune in fata lui Dumnezeu, iar pentru mine fiecare zi care trece e o noua incalcare a acestei promisiuni. Poate ca eram mai tanara si mai naiva. Insa timpul nu ne iarta, iar oamenii nu se schimba.
Am inteles ca nu te schimbasei, pentru ca tu nu intelesesei ca toate promisiunile din lume nu-si aveau rostul tinand cont de faptul ca m-ai lasat singura atunci cand eu plangeam.

It was real, wasn't it? You and me. Such a long time ago, we were just a couple of kids. But we really loved each other, didn't we?