in goana nebuna cu care trecem prin viata incepem sa uitam cine suntem cu adevarat. De unde am pornit si incotro ne indreptam. Sunt totusi momente cand amintindu-ne aceste lucruri, ne grabim sa ajungem la destinatie si uitam sa ne bucuram de micile popasuri pe care le facem.
miercuri, 8 februarie 2012
cum ar trebui sa fie....
nu vreau si nu pot, dar cred ca doar daca ma voi purta ingrozitor cu tine se poate termina totul cu adevarat. Am incercat si incerc din rasputeri sa-mi adun curajul sa ma despart de tine, dar nu reusesc. Ideea de a face asta ma omoara. Stiu ca trebuie sa o fac. Ca trebuie sa ma indepartez de tine, cu speranta ca relatia noastra se va termina singura, se va sfarsi totul si tu vei pleca si vei incerca sa fii fericit. Nu am un plan clar, pentru ca un plan clar nu poate fi conceput atunci cand simti ca mori din cauza ca inima nu-ti mai functioneaza asa cum ar trebui.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
acest post este greu de înţeles ...
RăspundețiȘtergerenu este deloc greu. Sunt momente in viata cand, in ciuda faptului ca exista sentimente adevarate intre doua persoane, destinul alege sa desparta acele 2 persoane. Pur si simplu exista un sentiment in zadar :)
RăspundețiȘtergere