Imi place sa cred ca sunt inca foarte tanara si ca viata imi va oferi suficiente momente intelepte, contrar tineretii pe care o afisez.
Cand eram si mai tanara am intalnit un barbat care m-a facut cea mai fericita, care m-a iubit si pe care l-am iubit. Totul a tinut 8 luni, dupa care a decis ca vrea sa renunte la iubirea noastra si a plecat. Si-a luat talpasita.
Insa, chiar si asa imi amintesc si acum, si-mi voi aminti multi ani de acum incolo de el.
Timpul trece. Si cu fiecare zi sau noapte care trece imi spun ca nu il voi uita niciodata. Luni trec, vor trece ani si eu nu o sa pot sa-l uit. Uneori mi se face frica, pentru ca am toata viata inainte si cum sa hotarasc eu, cum pot eu sa-mi promit mie insumi, un biet om, cand Dumnezeu este cel care sterge amintirile?
Acum incerc sa ma linistesc. Nu am sa-l uit niciodata. Insa am invatat ca, in ciuda faptului ca absenta lui doare foarte tare, se poate trai fara iubire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu