the one and only...

the one and only regret is my past. It's been a long time since you left me and I have to tell you that I didn't mean to make you cry. I didn't mean to tell you lies. I didn't mean to disappoint you, although you have to know that in the end I was the only one who's been disappointed. After all these years it still hurts and I know for sure that the pain will always haunting me.

the other half of me...

sunt un om ambitios si cu o stapanire de sine extraordinara. Si totusi...atunci cand intalnesc pe cineva care imi place devin ca o leguma. In aparenta. Caci, de altfel, devin mult mai sigura pe mine, mult mai ambitioasa si mai plina de tarie de caracter. In general, imi plac lucrurile pe de-a-ntregul. Care sa fie doar ale mele. Nu mi-au placut jumatatile de masura niciodata. Vreau totul sau nimic!

cercul vicios al perfectiunii...sau cum reuseste fiecare dintre noi sa ierte.

in viata nu poti fi tot timpul perfectionist. Pur si simplu nu iese perfect de fiecare data, oricat de mult ne straduim. Trebuie sa acceptam faptul ca suntem oameni si ca suntem supusi greselii. Mai devreme sau mai tarziu pe scara perfectiunii toti ne opintim. Ne impiedicam de propria perfectiune si ne ducem gramada. Inseamna enorm totusi sa invatam sa iertam greseala celor din jurul nostru, pentru ca la fel de enorm conteaza ca si noi sa fim iertati atunci cand o dam in bara. Pentru ca, de multe ori, din dorinta de a face totul perfect si de a avea o viata perfecta, o dam de gard.

Si atunci sunt doua posibilitati: fie esti iertat si multumesti cerului pentru acea sansa si te straduiesti din nou si din nou sa fii din nou perfectionist si ajungi sa iti traiesti viata in cerc, fie nu esti iertat si trebuie sa o iei de capat, lovindu-te de toate colturile dreptunghiulare pe care le vei intalni. Eu....m-am aflat undeva la mijloc. Poate am fost iertata, dar nu am reusit sa ma iert eu ca am stat cu un om care a fost in dilema daca e bine sau nu sa ma ierte. Asa ca am ales colturile reci si drepte pornind in suflet cu ideea de a-mi desavarsi un cerc la un moment dat. Si cred totusi ca liniile drepte si reci sunt mult mai calde decat cercul pe care il simteam cum se strange in jurul meu...

secolul vitezei ...sau poate al prostiei?

Mi-e dor de momentele alea in care ma uitam in cutia postala cu o adevarata emotie la gandul ca "el" mi-a trimis o noua scrisoare care ma facea sa tremur de emotie. Astazi, cand tehnologia a facut posibila posta electronica, nimic nu mai are farmecul de alta data. Deschid posta electronica cu un gust amar si ma uit printre sutele de "scrisori" necitite. Nici una dintre aceste "scrisori" nu are acel farmec care sa ma determine sa o deschid. Si totusi...vad una si ma incumet sa o deschid si sa o citesc. Nimic spectaculos, nimic care sa imi dea fiori de gheata pe sira spinarii. Sec, asa cum ai aparut, asa alegi sa dispari. Oare chiar au disparut barbatii romantici cu adevarat? Stiu ca traim in secolul vitezei in care ne declaram sentimentele pe whatsapp si avem o relatie pe facebook (caci in viata de zi cu zi abia apucam sa ne mai intalnim), dar chiar asa? Si ceea ce este mai grav, este faptul ca pana si femeile au imprumutat acest comportament "adevarat" si il pun in practica tot mai des. Oare barbatii astia au uitat sa fie romantici in mod traditional, in primul rand? Pentru ca la plecare, de parca se simt vinovati ca fac asta aleg sa "indulceasca" vestea cu un mic emoticon...

eu zambesc, voi ati zambit astazi?

astazi sarbatorim ziua internationala a zambetului. Nu, nu fac referire la faimosul emoticon pe care il utilizam toti atunci cand folosim YM, facebook, twitter, skype sau chiar si atunci cand trimitem un mail. Astazi este ziua cand ar trebui sa folosim acest emoticon pe propriile noastre fete. Sa ne uitam in jurul nostru si sa invatam sa zambim mai des si mai mult persoanelor din jurul nostru. Chiar daca unii ne sunt dragi, iar altii nu. Sa zambim tuturor pentru ca zambetul insenineaza atat de frumos fetele noastre ticsite de suparari si de necazuri.

Exista oameni care pur si simplu ne fac sa zambim chiar si atunci cand nu sunt langa noi. Pentru astfel de oameni ar trebui sa fim recunoscatori si asta ar trebui sa ne motiveze sa zambim chiar si atunci cand altii ne supara. Am o mie de motive sa cred ca e musai sa zambim mai des. Miracole se intampla zilnic si, desi suntem martori la producerea lor, suntem prea orbi ca sa le vedem.

astazi am avut ocazia de a asista la o intalnire de promovare a unei activitati pe cat de inedita, pe atat de veche: comert electronic de produse de frumusete. Bunnnn...pana aici toate bune si frumoase. Dar, la un moment dat, printre invitatii de seama ai forumului organizatoric ne-a vorbit si "o mogula" a blogger-ilor: o fetita de 18 ani care isi imparte parerile pe blogul ei de fix 2 ani si ghici ce...are chiar si propriul ei domeniu. Si sa vezi ce lectii de viata oferea ea unor oamenii care pe alocuri erau chiar mai in varsta decat parintii ei...ca ea stie, ca ea face de drag aceasta activitate, ca promoveaza chestii inedite, ca n-a castigat nimic colosal din aceasta activitate, dar ca e perseverenta.... Pai, intrebarea mea este...daca face de drag asta, de ce vorbea de sume colosale? Si dilema cea mai mare o am fata de organizatori...pai daca ea n-a discutat nimic legat de subiectul intalnirii, ce cauta acolo?
Rusinica organizatorilor pentru neinspirata alegere a unei pustoaice care scrie pe domeniul ei despre ce a facut ea inainte sa inceapa scoala...nimic spectaculos, de altfel. Aveam pretentii ca am o colaborare cu o firma de real prestigiu.

nefericirea...un rau necesar!

Pacat ca unii oameni nu dau doi bani pe sinceritate, adevar si autenticitate. Tehnicile de manipulare si abuzul emotional nu dau rezultate la infinit. Luati aminte voi toti cei care construiti personaje in loc sa fiti autentici. Personajele pe care le creati vor ajunge sa va fure viata. Vor trai in locul vostru si va vor vaduvi de minunea de a a va trai viata. Totul in jurul nostru tese intrigi si ne trezim prinsi in mijlocul unor situatii fara iesire, asa cum ajung insectele prada paianjenului datorita panzei tesuta cu atata migala.
Fericirea vine de cele mai multe ori din nefericire, din nefericirea de a descoperi ca atunci cand suntem autentici fata de noi insine, nu suntem persoane bune. Daca stii ca esti pierdut, mai ai o sansa, dar daca intotdeauna altii sunt de vina, iar tu esti bun, atunci chiar ca esti pierdut.

fericirea....adevar sau provocare?

ma gandesc asa....in ce moment al vietii mele oare am ales gresit? Oare am ales gresit atunci cand, in loc sa mimez fericirea, am ales sa traiesc si sa simt fericirea din toti ficatii mei? Am gresit oare atunci cand am pierdut o relatie care credeam eu ca imi aduce fericire, dar de fapt imi oferea doar un confort social? Nu vorbesc din carti si nici din experienta altora. Vorbesc din experienta mea cand dincolo de faptul ca iubeam o persoana, am ales sa plec tocmai pentru ca eu nu aduceam fericire in viata acelei persoane. Chiar daca a fost greu.
Suntem in secolul 21 si cu toate astea, atat de multe persoane din jurul meu aleg sa mimeze fericirea. Fratilor...fericirea fie o simti, fie nu. Nu poti ramane intr-o relatie doar asa de dragul de a avea o relatie. Sau doar pentru ca ai vazut la altii ca au trecut printr-un divort dureros si nu vrei sa iti expui copiii la asa ceva. Sau ca e mai comod sa ramai acolo. Mi-e foarte greu sa cred ca poti trai asa.
"Nu mi-e bine, dar nu mi-ar fi bine nici singur"....este o fraza pe care o aud din ce in ce mai des. Si mi se face rau. Nu exista asa ceva. Fericirea exista si cu siguranta poate fi gasita atata timp cat iti doresti asta. Constat ca, dincolo de nefericirea fiecaruia, exista o doza mare de egoism. De ce as sta intr-o relatie ca sa ajung sa privez omul de langa mine de adevarata fericire? Pentru ca daca noi insine nu suntem fericiti, nu suntem capabili sa-l facem fericit nici p-ala de langa noi...
Sa fim fericiti, asadar!

Totul sau nimic?

Se spune ca atunci cand pierzi tot ce ai mai de pret, nu te mai sperie nimic si nu-ti mai este frica de nimic. Consider ca dragostea nu are nici un pret, iar daca cineva indrazneste sa ii puna vreun pret acela nu poate fi decat pretul vietii. As vrea sa cred ca am iubit inainte de a te cunoaste. Dar imi dau seama ca abia acum iubesc cu adevarat. Si cu cat te iubesc mai mult, cu atat sufar mai tare. Mi-e teama de suferinta. E singura de care mi-e teama. Nu pot sa te iubesc prin cuvinte. As vrea sa te simt aproape, sa te imbratisez. E ceea ce imi lipseste cel mai mult pe lumea asta. Te iubesc in tacere si, chiar daca nu e felul meu de-a fi sa urlu in gura mare iubirea mea, totusi as vrea ca si lumea sa stie ceea ce tu deja stii.
Faptul ca nu m-ai iertat a fost o crima. Cu orgoliul se lupta incet si cu rabdare. Ai vrut sa ma lasi sa mor putin cate putin prin abandonare. O crima mica, murdara, dar sigura.
Cand am inceput sa te iubesc, am inceput sa traiesc cu adevarat. Stiu ca intr-o zi voi muri, insa iubirea mea nu va apuca niciodata acea zi. Astazi pot spune ca am invatat un lucru important: oamenii care se tem de moarte nu au spirit de aventura.
Greseala fiecaruia dintre noi are propria amprenta. Nu se poate compara. Pacatul nu este fapta savarsita, ci suferinta ramasa in urma acestuia. Mantuirea fiecaruia dintre noi se face pe cont propriu. Eu nu te pot ajuta asa cum nici tu nu o poti face. Nu scapi de pacatul tau, ascunzandu-te dupa pacatul altuia.

Povestea sentimentelor

Mi s-a parut cea mai frumoasa poveste pe care am citit-o in ultima perioada....

Odata, cu mult timp in urma, toate sentimentele si calitatile umane se aflau intr-un loc secret pe pamant.
Cand Plictiseala a cascat a treia oara, Nebunia, mereu nebuna, a zis:
-”Hai sa jucam un joc !... de-a v-ati ascunsa! “. Cine se ascunde mai bine va fi castigatorul sentimentelor.

Intriga a ridicat din spranceana dreapta, dar Curiozitatea, care nu putea sa se abtina, a intrebat:
- ” De-a v-ati ascunsa? Ce joc mai este si acesta? ”
“-Acesta este un joc, (a inceput sa explice Nebunia ) in care eu o sa imi acopar ochii si o sa numar pana la un million, pana voi va ascundeti. Cand am terminat de numarat voi pleca in cautarea voastra si pe cine nu gasesc acela va fi Castigatorul!”

Entuziasmul a inceput sa danseze de fericire, l-a urmat si Incantarea. Norocul a sarit asa de tare incat le-a convins si pe Apatie si Suspiciune sa intre in joc, pe cele pe care nimic nu le interesa.
Dar, totusi, nu toti erau de acord sa intre in joc.
Adevarul nu a vrut sa se ascunda… si de ce s-ar ascunde? Si asa, pana la urma, toti il vor gasi.
Orgoliul a zis ca este o idee stupida, (l-a macinat gandul “ de ce nu s-a gandit el primul la acest joc”).
Atentia nu vroia sa riste.

” Unu, doi, trei… “ a inceput sa numere Nebunia.

Prima s-a ascuns Lenea, care, evident, s-a aruncat dupa prima, si cea mai apropiata stanca pe care a vazut-o. Credinta a urcat in cer. Depedenta s-a ascuns in umbra Succesului, care a reusit sa se ascunda chinuindu -se in varful celui mai inalt copac. Daruirea nu se putea decide unde se va ascunde, fiindca fiecare loc ii se parea perfect, pentru unul din colegii ei. Frumusetea a sarit in lacul cristalin. Pe Rusine o vedeam privind din crapatura unui copac. Carisma si-a gasit locul in zborul unui fluture, iar Libertatea in duhul vantului. Egoismul si-a gasit ascunzatoare, dar… doar pentru el. Minciuna s-a ascuns si ea, pe fundul oceanului, (minte, era la capatul curcubeului), iar Pasiunea s-a ascuns in craterul vulcanului.
Uitarea a uitat sa se ascunda, dar acest lucru nu e important.
Cand Nebunia a ajuns la 999.999, Iubirea, singura, nu si-a gasit inca ascunzatoarea, fiindca totul era ocupat. Apoi a privit si a vazut o gradina plina de trandafiri unde s-a si ascuns, acoperindu- se cu boboci senzuali de trandafir.

”Un million! “a strigat Nebunia si a plecat in cautarea sentimentelor.

Prima a fost gasita Lenea, care, evident,era ascunsa dupa prima stanca, in scurt timp a auzit-o pe Credinta, care dezbatea subiecte de teologie cu Dumnezeu, dar Pasiunea a sarit din craterul vulcanului de frica. Intamplator s-a gasit acolo Dependenta, evident si Succesul. Egoismul nici nu trebuia cautat, singur a iesit din ascunzatoarea sa, in care s-a dovedit ca era un roi de albine. De asa multa cautare Nebuniei i s-a facut sete si asa a gasit Frumusetea, ascunsa in lacul cristalin.
Cu Suspiciunea era mai usor, fiindca ea nu putea sa se decida unde se va ascunde asa ca s-a proptit de o stanca in apropiere.
Astfel, Nebunia, incetul cu incetul a gasit aproape toate sentimentele.
Pe Talent l-a gasit ascuns in graul auriu, iar pe Minciuna la capatul curcubeului (minte, pe fundul oceanului). Uitarea a uitat ca s-a si jucat ceva…

Dar... pe Iubire nu putea sa o gaseasca…

Nebunia cautase peste tot, si deveni deja nervoasa, cand… a privit catre gradina cu trandafiri.
A intrat in gradina, si de nervi si neputinta a inceput sa loveasca cu mainile trandafirii.
Dintr-o data se auzi un strigat tare si dureros. Spinii trandafirilor au zgariat ochii Iubirii.
Nebunia nu stia ce sa mai faca……a gasit castigatorul, sentimentul cel mai puternic , dar Iubirea a devenit oarba. A plans si a rugat-o pe Iubire sa o ierte, luand decizia ca vesnic sa o insoteasca si sa o ajute.

Asa ca Iubirea a devenit castigatorul sentimentelor, dar a devenit oarba, iar Nebunia o insoteste peste tot.

lucrurile bune

...sunt cele care te fac sa zambesti fara motiv atunci cand te uiti pe geam si afara ploua cu galeata. Asa sunt eu. Ador sentimentul pe care il am atunci cand, stand la tine in brate cu o cana de ceai, ma pierd pur si simplu printre stropii de ploaie care curg pe geam.
Lucrurile bune sunt cele care imi schimba ziua si totul incepe de la painea prajita aburinda pe care o gasesc pe masa atunci cand ma trezesc. Si tot ele ma fac sa zambesc atunci cand, stand ghemuita pe scaun, te privesc cum ungi felia de paine cu unt, stiind ca totul se va desavarsi cu aceea dulceata de visine, care este preferata mea. Si tu stii tot ce imi face placere si eu stiu ca toata ziua imi voi aminti cu placere fiecare inceput de zi. Si cand imi amintesc de toate aceste lucruri bune, zambesc. Zambesc si iti multumesc...

te iubesc...

te iubesc. Te iubesc pentru ca nu ma lasi intotdeauna sa fac ce vreau eu. Nu aud niciodata de la tine "cum vrei tu" sau 'unde vrei tu". Te iubesc pentru ca tu stii cel mai bine sa spui "nu". Te iubesc pentru ca tu esti cel mai bun critic al meu si pentru ca, alaturi de tine, devin un om mult mai bun si mai femeie decat sunt. Alaturi de tine lumea este mult mai frumoasa si toate mi se par banale atunci cand sunt cu tine. Te iubesc pentru ca nu mai am timp sa vad oamenii rai, mincinosi si prefacuti din jurul meu. Te iubesc pentru ca tu stii cel mai bine sa ma tii in brate atunci cand am o zi proasta si reusesti sa ma fac sa zambesc. Te iubesc pentru ca tu imi stii valoarea, iar atunci cand mergem pe strada si altcineva se uita dupa mine, ma iei in brate cu dragoste. Te iubesc pentru ca doar tu stii sa imi mangai parul de foc si sa ma saruti pe frunte, asa cum nimeni nu se pricepe.
Si cel mai mult te iubesc, pentru ca iti este drag de copilul din mine si pentru ca iubesti femeia care sunt.

“I’m fine, thanks!”

Traim intr-o lume marcata de firescul "Sunt bine, multumesc", cand de cele mai multe ori ne simtim foarte rau. Formula asta de exprimare ne-a intrat atat de bine in cap de parca este drogul nostru zilnic. Stiu sa glumesc si sa zambesc in timp ce creierul meu este innecat de ganduri negre. Si ma intreb asa...de ce trebuie sa avem aere d-astea de secolul 18? Ce incercam sa demonstram si mai ales, cui?
Uite ca mie nu mi-e bine deloc. Mi-e rau fizic, in primul rand. Dupa care ma ia cu rau cand ma gandesc la toti oamenii pe care i-am ajutat, fapta pentru care am primit doar un scuipat fix in obraz; si asta doar fiindca ei pot.
Parca s-a rasturnat caruta cu necazuri si probleme doar in curtea mea. Nu ma mai stresez sa recunosc lucruri atat de evidente pentru ca tocmai stresul de a fi perfecta m-a adus aici. Ce mi-a trebuit mie sa demonstrez ca eu pot sa fiu de tabla? Unde mi-o fi fost mintea....inca nu pot sa-mi dau seama. Pentru ce a trebuit sa mimez o fericire care mi-a adus atatea dezastre emotionale si financiare?
Mi-e sila de toate minciunile pe care le aud in fiecare secunda a existentei mele. Ma dor dintii de cat imi inclestez maxilarul sa nu urlu: MINTI!
M-am saturat de promisiuni neonorate, m-am saturat sa mai am rabdare si nu suport sa mai aud ca o sa fie bine. Pentru ca golul pe care il simt in stomac si-n inima nu il mai poate umple nimeni. Atunci cand credeam ca merge totul spre bine am inceput sa pierd ceea ce iubeam atat de mult. De parca asta ar fi inceputul sfarsitului care ma asteapta....

hell....yes!

“Si, uite, lumea merge mai departe fara tine, asa cum mergea si inainte si cum va merge intotdeauna, fara a se sinchisi de nimeni si de nimic, soarele rasare la fel cum face de milioane si milioane de ani, pamantul se roteste dupa cum a invatat de milioane si milioane de ani.."

Mihail Drumes

Bagajul meu numit VIATA!

In momentul in care coboram pentru prima data din trenul vietii, venim cu bagaj ca fiecare om serios care pleaca intr-o aventura, iar viata in sine este cea mai mare aventura pe care o putem infaptui fiecare dintre noi.

Dar cum nu ne putem face bagajul singuri, trebuie sa invatam sa ne descurcam cu ceea ce gasim in valiza.
Exista unele lucruri de care putem scapa, lucruri pe care le putem uita. Dar mai sunt si altele in adancul nostru pe care le purtam cu noi, oriunde am merge. Ele ne apartin, chiar dinainte de a  ne naste.
Imi plimb acest bagaj peste tot in lume. Fug de el si el de mine. Dar undeva la mijloc ne regasim. Dezamagirea de a nu avea un prieten bun cu care sa impartasesc acest bagaj ma copleseste. Fac atatea plimbari si excursii din dorinta de a fugi de singuratate. Cred ca Dumnezeu asa intelege sa-mi vina cumva in intampinare.

dorinta suprema

Doamne, as vrea sa te rog ceva. Nu pentru mine, ci pentru cineva foarte drag mie. O să te rog sa-l faci pe barbatul care ma iubeste, sa nu ma mai iubeasca. Pe mine lasa-ma, ca o sa rezolv eu cumva, asa cum am facut intotdeauna. Te rog pentru el.
Iarta-ma, ani la rand te-am rugat sa faci cumva ca sa ne gasim. Nu am nimic de reprosat, este perfect, este asa cum te-am rugat eu sa fie... e destept, amuzant si atent, dar...fa-l sa nu ma mai iubeasca.
Nu m-am plans pană acum de distanta dintre noi, de diminetile in care am avut nevoie de el mai aproape, de noptile pe care nu le-am dormit impreună. E normal, la cat de minunat este, trebuia sa traim departe unul de celalalt si sa nu ne iasă nicidecum sa ne mutam impreuna. Oricum, suntem fiecare, prelungirea celuilalt, dincolo de orice realitate, de timp si de granite, stiu asta si apreciez. Nu ma plang, Doamne, e bine si cu distanta asta. Eu îl simt si-l am tot timpul în suflet.
Chiar nu ma plang. Dar te rog, fa-l sa nu ma mai iubeasca.

viata este o carte

Viata noastra pe pamant este ca o carte scrisa de fiecare om in parte prin faptele, prin cuvintele noastre si prin gandurile noastre. Cat suntem inca in viata aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gandul. Prin pocainta, prin indreptare, prin inceputul bun, corectam capitole din viata noastra, fraze intregi din cartea vietii noastre, exprimari gresite.
Dar atunci cand ne incheiem calatoria pe pamant, se pune sigiliu pe cartea vietii noastre si nu mai putem indrepta nimic.

s-a stins flacara iubirii

Stiu ca suna a cliseu, insa iubirea e ca o sabie cu doua taisuri. Poate fi constructiva sau distructiva, iar daca intr-o relatie nu exista respect si intelegere si nu ai nici constiinta curata atunci este foarte greu.
Am decis sa merg mai departe intrucat cea mai importanta dorinta a mea a fost "faca-se voia TA!", pentru ca tu considerai ca e normal sa ma minti, sa ma jignesti, sa ma faci sa plang si sa ma tratezi cu cruzime fara sa observi ca eu renuntam la toate valorile mele pentru tine.
Mi-amintesc ca iti spuneam in toata perioada asta cat m-ai chinuit, ca toate aceste suparari nu imi alimenteaza interesul si ca voi inceta sa te mai iubesc. Nu m-ai crezut pentru ca tu asa credeai ca e normal sa interpretezi partitura lui Iuda. Tu ai fost cel care m-ai impins sa imi indeplinesc destinul. Pentru ca, cu  fiecare scandal se stingea iubirea mea pentru tine, la fel cum ai stinge cate un bec pe rand in casa. La un moment dat vei ramane pe intuneric. Tot asa mi s-a stins si mie iubirea pentru un om in care am crezut, l-am iertat, i-am tolerat nervii si frustrarile, dar nu a ajutat la nimic.
Am plecat cu sentimentul ca am facut, in ceea ce te priveste, tot ce era omeneste posibil. Eu mi-am facut datoria. Pacat ca tu nu ai inteles.

am dreptul sa...

“Am învăţat că atunci când sunt supărat, am DREPTUL să fiu supărat, dar nu am dreptul să fiu şi rău.” spunea Octavian Paler.

Un om are dreptul sa fie suparat, trist sau pesimist. Sunt zile in care, sa se dea jos din pat si sa infrunte o nouă zi, inseamnă mai mult decât se simte în stare să realizeze.
Un om are dreptul să fie atat de dezamagit, încat sa isi aloce o zi doar a lui in care sa-si plangă singur de mila si abia apoi sa meargă mai departe.
Un om are dreptul sa tacă atunci când nu se simte pregatit sa impartasească lumii durerea lui. Are dreptul să taca fară a fi considerat antisocial.
Un om are dreptul sa-si spună of-ul fara a se crede ca pozeaza intr-o postură de victimă.
Un om are dreptul sa se apere atunci când este lovit fizic sau verbal. Are tot dreptul sa o faca.
Un om are dreptul nu fie de acord cu alti oameni. Un om are acest drept, dar abuzeaza de el atunci când jigneste pe celalalt doar pentru ca nu il poate intelege.
Un om are dreptul sa viseze la o lume mai buna fara a fi privit ca un ciudat sau un idealist sau un naiv. Oamenii ajung departe atunci când au vise.
Un om are dreptul sa nu fie in regula din cand in cand sau sa planga, sa fie naiv, obosit sau timorat. Are tot dreptul din lume sa faca asta fară a-i deranja cu ceva pe cei din jur.
Un om are dreptul sa se exteriorizeze si sa-si marturiseasca neimplinirile, regretele sau dezamagirile fara a fi privit cu coada ochiului sau aratat cu degetul.
Un om are dreptul sa greseasca, sa se simtă vulnerabil, neinteles sau uitat.
Iar eu, ca orice alt om, astazi am dreptul sa fiu suparata pe oameni si dezamagita de atitudinea lor. Am dreptul sa ma plang si sa mă simt ranita. Am dreptul sa fiu trista si morocanoasa. Am dreptul sa fiu si pesimista. Astazi. Am dreptul!

pana cand moartea ne va desparti...adevaratele valori ale vietii!

În timp ce soţia mea servea cina, i-am luat mâna şi i-am spus:
- ''Trebuie să-ţi vorbesc''.
Ea a dat din cap şi a continuat să manânce. Am văzut durerea în ochii ei... acea tristeţe care îmi bloca gura... mi-am facut curaj şi i-am spus: ''Vreau să divorţăm''.
Ea dezgustată de întrebarea mea a spus încet: ''De ce?''. Vroia să înţeleagă ce se întâmplă în căsătoria noastră, dar nu am putut raspunde.... a pierdut inima mea, din cauza altei femei... Ana!
Eu nu o mai iubeam atât de mult pe soţia mea, m-am simtit vinovat, motiv pentru care am semnat actul de separare, care spune că sotiei mele ii rămâne casa, masina si 30% din magazin. Atunci când a văzut actul de separare l-a rupt în o mie de bucăţi si mi-a spus:
- ''Cum?! Am petrecut douazeci de ani din viata noastră împreuna si acum mă lasi pentru alta?!''.
Mă simteam aşa de rău pentru tot acest timp pe care l-a pierdut cu mine, dar nu am putut face altceva... o iubeam pe Ana. Era furioasă şi dezamăgită .... ideea de divorţ a început să devină realitate.
Ziua urmatoare m-am intors acasă şi am gasit-o stând la biroul ei în dormitor... scria, nu am mâncat nimic la cină si m-am dus la culcare... am fost foarte obosit după o zi petrecută cu Ana. În noapte m-am trezit şi am văzut-o pe soţia mea tot acolo la birou... M-am întors şi am continuat să dorm.
Dimineaţa următoare soţia mea s-a prezentat la mine, cu niste condiţii pentru a "accepta divorţul”. Nu a vrut casa, nu a dorit nici masina si nici magazinul.
- "Mâine începe o nouă lună, în acea lună ar trebui să trăim ca şi cum nimic nu s-a întamplat, fiul nostru are examene si nu trebuie să-l îngrijorăm cu problemele noastre''.
Am fost de acord, cu toate acestea, ea a făcut o a doua cerere.
- ''Trebuie să ne amintim de ziua în care am fost căsătoriti, atunci când m-ai luat în braţe şi m-ai dus în dormitorul nostru pentru prima dată. În această lună, în fiecare dimineaţă trebuie să mă iei în brate până la usa de la intrare''.
Am crezut că si-a pierdut mintile, dar am fost de acord. I-am povestit Anei. Ana a început să râdă spunând: - ''Indiferent de ceea ce spune soţia ta... spune-i că esti al meu''.
Când am luat-o în prima zi pe sotia mea în braţe am fost foarte jenat, dar fiul nostru m-a aplaudat spunând:

- ''Tată esti tare, ai luat-o pe mama în braţe!"
Cuvintele lui erau ca un cuţit în inima mea.Ea a închis ochii şi a spus încet:
- '' Nu-i spune nimic despre divorţ...te rog''.
Am fost de acord. Am lăsat-o la uşa şi a plecat să ia autobuzul pentru a merge la munca.
A doua zi, am fost mai relaxat... ea s-a sprijinit pe pieptul meu, am simtit parfumul ei pe bluza mea. Am realizat că a trecut mult timp de când nu m-am mai uitat la ea, am realizat că nu mai e atât de tânără, avea câteva riduri pe fată, fire de păr albe. M-am intrebat: "ce am făcut de am redus-o, astfel? "
A patra zi, luând-o în braţe, am simţit că intimitatea s-a întors între noi, aceasta a fost femeia care mi-a dat ani din viaţa si tinereţea ei, un copil.... Nu am spus nimic, din respect pentru Ana!
În urmatoarele zile a fost mult mai uşor să o ridic si luna a trecut repede. Credeam că am fost obisnuit să o ridic, pentru că în fiecare zi care trecea, o simteam mai usoară.
Într-o dimineaţă ea a fost indecisă cu ceea ce sa poarte... a încercat totul şi a zis: ''Hainele îmi sunt mari''. 

Mi-am dat seama că ea a pierdut din greutate, de accea era asa de uşoară, am realizat brusc că a fost în depresie... prea multă durere şi suferinţă. Fiul nostru a intrat brusc în camera noastră şi a spus:
- ''Tati e timpul să o duci pe mama în braţe (pentru el a devenit un moment fundamental al vieţii sale).
Am luat-o pe soţia mea în brate, am simtit un fior care a schimbat modul în care vedeam divortul. Am început să o iau ca prima dată, atunci când ne-am casatorit. Am vrut să plâng. Fiul nostru a trebuit să meargă la şcoală şi l-am însoţit eu cu masina. Sotia mea a ramas acasa. M-am dus la muncă, dar la un moment dat am trecut prin fata casei Anei. M-am oprit şi am fugit pe scări... ea mi-a deschis uşa şi i-am spus:
- ''Iartă-mă, dar nu vreau sa divorţez de soţia mea" .
S-a uitat la mine şi a spus: ''Eşti nebun?"
I-am răspuns: ''Nu... doar că îmi place soţia mea... a fost un moment de plictiseală si rutină în care ne-am depărtat, dar acum mi-am dat seama de adevăratele valori ale vieţii; azi am dus-o în braţe si mi-am dat seama că trebuie sa o fac pentru tot restul vietii mele!''
Ana mi-a dat o palmă si mi-a închis usa în fată. Am plecat şi m-am oprit la un magazin de flori. I-am cumpărat un buchet de trandafiri, iar fata de la magazin m-a întrebat: ''Ce vreti sa scrieti pe bilet? ''.
I-am spus sa scrie : ''Nu imi pasă de nimic dar o să te iau în braţe în fiecare zi din viaţa mea până ce moartea ne va despărti".
Am plecat repede acasa, am urcat scările şi am fugit sus în camera fericit şi cu un zâmbet pe buze, dar soţia mea era pe jos... moartă. Ea lupta împotriva cancerului si eu în loc sa îmi dau seama de ce se întâmpla, eram ocupat cu Ana. Sotia mea mi-a cerut acea perioadă de timp pentru că ştia că e pe moarte. Pentru ca fiul nostru să nu sufere traume. I-a rămas imprimat în memorie că are un tată minunat şi o mamă iubitoare.
Acestea sunt detaliile care contează într-o relaţie, nu casa, nu masina, nu banii. Acestea sunt lucruri trecătoare, care par să creeze o viată frumoasă si o căsnicie perfectă. 

Să încercăm întotdeauna să ne păstram căsnicia fericită, întotdeauna să ne amintim de prima zi a acestei frumoase povesti de dragoste. Uneori nu realizăm ce avem până când nu îl pierdem....

Nu stiu daca aceasta poveste este reala, nu cunosc sursa ei, insa subiectul acestei povesti m-a facut sa inteleg  multe lucruri si sa apreciez si mai multe.

voi continua sa visez!

vreau sa fac ceva diferit asa cum nu am mai facut in viata mea. Vreau sa fac ceva care sa conteze cu adevarat. Trebuie.
Cand esti tanar poti sa ai vise si ambitii mari, care iti par ca o poveste. Povestea propriului viitor. In momentul de fata pot spune ca nici visele si nici ambitiile mele n-au fost suficient de mari. Cu trecerea timpului am inteles cat de greu sunt de indeplinit si cate riscuri si suferinte am avut de indurat, cu toate ca nu mi-as fi putut imagina ca exista.
Si ma intreb in continuare....de ce continui sa cred in ele? Pentru ca stiu ca, indiferent de riscuri si de suferinte, voi crede intotdeauna in ele. Si voi crede in ele, pentru ca asta e singurul mod de a trai cu adevarat.

te-am iubit si am pierdut

"Dar eu nu vreau." Alesesem sa fim impreuna la bine si la rau. Te luasem de barbat la bine si la rau, si chiar daca in unele privinte a fost mai rau decat ma asteptasem , nu am fost pregatita sa o las balta. Nu puteam sa nu mai fiu ceea ce eram.
Chiar daca relatia noastra nu a fost una plina de pasiune si de iubire romantica, am invatat sa te iubesc. Sa te iubesc cu adevarat. Am muncit cu tine si pentru tine. M-am bucurat sincer de succesele tale ocazionale, iar cand ai esuat am varsat lacrimi adevarate pentru tine.
Alegerea a fost simpla. Pe de o parte erau irascibilitatea si dorinta mea de implinire personala; pe de alta parte, erau onoarea, fidelitatea si devotamentul meu fata de uniunea comuna in care intrasem atat de bucuroasa, din proprie vointa. Alegerea intre cele doua obligatii a fost simpla, iar deciziile pe care le-am luat in asemenea situatii contradictorii sunt masura valorii mele umane.
M-ai determinat sa plec. Si am plecat. Mi-a fost greu, si nu pentru ca te-as fi iubit chiar atat de mult. Dar faptul ca te-am iubit atat cat am fost eu in stare m-a facut omul care sunt. Asta am devenit eu.

as vrea...

as vrea sa am dorinta-n viata mea
sa pot zari din nou un inceput
as vrea sa pot simti din nou iubirea
mi-aduc aminte...odata am putut.

pe drumul plin de amagiri
totul e trist si gol
privesc in jur si vad atatea amintiri
ce-au inceput sa se stinga tiptil!

sa ierti...ca sa poti merge mai departe

"nu vreau si nu pot sa traiesc fara tine! Fara tine nu insemn nimic.....iar daca tu renunti la mine pentru ca te-am dezamagit.....prefer sa mor !"
Asa a inceput totul. Si chiar daca durerea s-a estompat, sentimentele sunt aceleasi, pentru ca te-am iubit chiar daca m-am ales cu rani. Te-am ajutat si nu am asteptat nimic in schimb. Si am ajuns sa iert chiar daca poate nu se merita. Am ales sa iert ca durerea sa poata disparea din sufletul meu, pentru ca mi-am dorit sa merg mai departe fara aceasta piatra in suflet. Am iertat ca sa imi simt sufletul mai usor si pentru ca, asa cum spunea Napoleon Bonaparte, "Iertarea inseamna a te ridica mai sus decat cei care te-au insultat" .
Si chiar daca increderea pe care am oferit-o mi-a fost tradata, tot am iertat. Am ales sa vad lucrurile frumoase din viata, sa incerc sa fiu fericita. Mi-am eliberat furia si durerea pentru a merge catre un loc mai bun.
Dar nu regret nimic. Pentru ca tot ce am facut intotdeauna, am facut din suflet.

viata...ca un film!

am ales drumul cel mai greu numai pentru ca m-am ratacit. Ca sa ma gasesti, trebuie sa ai o harta la tine.
Ma simt de parca viata mi-ar trece prin fata ochilor, ca un film la cinematograf, iar eu stau in primul rand si o privesc cum defileaza. M-am simtit mereu ca o straina, caci asa ma faceai sa ma simt, iar faptul ca ma legasem cumva de tine nu a schimbat cu nimic acest lucru. Acum suntem la fel. Doi straini. Sunt straina pentru munca ta, pentru familia ta, pentru prietenii tai.
Obisnuiam sa ma gandesc la tine ca la persoana care nu ma va rani niciodata. Si totusi ai facut-o.
Cand am ales sa plec am facut-o pentru ca voiam sa traiesc, nu doar sa exist. Am gresit amandoi. Eu, ca am ales sa traiesc alaturi de cineva care nu merita si tu, ca m-ai lasat sa imi traiesc viata dupa propriile reguli.
Nu am regretat niciodata ca am fost impreuna. Am fost fericita cu tine si chiar daca am ales sa mergem pe drumuri separate, o sa te iubesc intotdeauna.

iubire sau confort sufletesc?

sunt o romantica incurabila, dependenta de ideea ca toata lumea are o singura mare dragoste in viata, teorie alimentata permanent de o dieta neintrerupta de poezie, filme si carti romantice. Cred ca, undeva, exista acea mare dragoste care ne face sa ne pierdem mintile cu totul si care, uneori, reuseste sa ne faca sa uitam principiile sanatoase dupa care ne ghidam in viata.

Si am crezut ca am gasit acea mare iubire in parcarea aia mare din orasul neutru unde ne-am intalnit de atatea ori si unde ne imbratisam si uitam sa mai respiram atunci cand ne priveam unul pe altul. Dar ai ales sa respiri...ti-era mai comod sa fii cu ea si n-ai avut curaj sa alegi cu inima.
Am renuntat la ceea ce avem...nu pentru ca mi-ai cerut-o tu sau ca am facut-o pentru tine. Am ales cu inima pentru ca eu stiam ce mult te vreau. Mi-e foarte greu sa recunosc faptul ca poate am gresit cand am abandonat o lupta pe care o duceam deja de ceva vreme. Daca as fi castigat? Ma intreb cum ar fi fost viata mea daca nu te-as fi cunoscut pe tine. Sunt zile si nopti in care imi traiesc viata de dinainte de tine...si realizez ca ai dreptate. Se poate trai si fara iubire. Intr-adevar, nu esti implinit pe deplin, dar ai un sentiment de confort sufletesc care te face sa nu mai vezi minusurile dintr-o relatie si care te indeamna sa accepti ce primesti.

pret pentru iubire

de ce trebuie sa platim un pret atat de mare uneori doar pentru ca am indraznit sa iubim si sa visam? De ce oare vine momentul ala de care ne e tuturor teama, cand platim un pret suprem pentru ca ne-am oferit pe tava unor persoane care nu au stiut sa aprecieze bunatatea sufletului nostru? Si oare de ce unii dintre noi care au suferit si au platit scump pentru iubirea lor ajung sa ia tribut de la alte persoane?
De ce trebuie oare sa punem persoanele care ne iubesc sa plateasca acelasi tribut pe care l-am platit si noi la un moment dat? Oare chiar nu putem sa renuntam la egoism si sa nu ii facem pe cei din jurul nostru sa sufere?
Stiu ca nu voi primi raspuns la nici una din intrebari si ca de cele mai multe ori raspunsul e chiar intrebarea in sine...dar ne intrebam de ce unii dintre noi ajung sa prefere singuratea?

mi-e dor de tine

straini

e atat de ciudat cum ne-am transformat aproape peste noapte din doua persoane care descoperisera iubirea si care o reinventau, in doi straini. Atat mai suntem astazi....doar straini. Straini care impartasesc amintiri comune.

Si cum sa uit atatea amintiri frumoase pe care mi le-ai oferit intr-un timp atat de scurt? Cum sa uit privirea ta? Cum sa reusesc sa te uit ...chiar daca nu ne mai cunoastem, chiar daca nu mai existam unul pentru celalalt?
Inca stau si ma intreb daca a fost usor. Sa-mi spui toate acele lucruri minunate si apoi sa pleci ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Ca si cum noi nu am fi insemnat nimic. Ca si cum eu nu as fi insemnat ceva...

Venin si farmec

Venin şi farmec port în suflet,
Cu al tău zâmbet trist mă pierzi,
Căci fărmecat sunt de zâmbirea-ţi
Şi-nveninat de ochii verzi.

Şi nu-nţelegi că-n al meu suflet
Dureri de moarte tu ai pus ­
Cât de frumoasă eşti pot spune,
Cât te iubesc nu e de spus!

  

  Mihai Eminescu

este sau nu este prea tarziu?

cand oare vom realiza importanta noastra ca persoana in propria viata? Cand oare ne vom da seama de propria valoare? Cel mai probabil, atunci cand va fi prea tarziu.
Se spune ca niciodata nu e prea tarziu. Dar poti oare sa traiesti toata viata cu ganduri si dorinte neimplinite? Cu sentimentul ca meriti mai mult, dar nu alegi sa renunti sau sa lupti pentru ca ti-e frica sa nu pierzi ce-ti doresti? Si de fapt ....ce-ti doresti tu nici macar nu-ti apartine.
Ba e tarziu. De cele mai multe ori e foarte tarziu, pentru ca locul iubirii este luat de indiferenta, de durere, pentru ca scuzele nu mai pot reinvia nimic si pe nimeni.
Sa nu fie oare prea tarziu?
Ba e foarte tarziu, caci scuzele mele si regretele nu imi mai pot aduce inapoi tot ce am pierdut. Si de fapt am pierdut propria viata prin prisma trairii vietii mele de catre o alta persoana.
Nimeni, niciodata nu ne poate trai viata mai bine decat o facem noi insine. De cele mai multe ori dam gres, dar important e sa revenim pe drumul care ne-a fost harazit de Dumnezeu. Si abia cand revenim pe drumul corect, abia atunci putem spune ca nu e prea tarziu.

si daca...

       si daca vantul vietii va bate neincetat
       si daca iarna grea se-asterne apasat
       chiar daca totul pare asa distrus si dus
       conteaza oare c-a mea iubire a apus?

       au trecut si nopti si zile

       iar eu nu mai stiu nimic de tine

       si vor mai trece fara ca si tu sa stii ceva 

       ma vei uita si vei uita c-am fost a ta.

       Insa eu, cu siguranta, nu te pot uita!

trecut si prezent

intotdeauna va exista un inceput. Si intotdeauna va exista un sfarsit. Intreaga noastra viata este un ciclu si tot ceea ce facem in viata are caracter repetitiv. Ne nastem, traim, murim si o luam de la capat. Moartea in sine este doar o usa prin care trecem, de fapt, in alta viata in care continuam involuntar sa facem aceleasi si aceleasi greseli.
Ne traim viata cu asteptari cat mai mari de la oamenii din jurul nostru, dar nu constientizam faptul ca de fapt viata in sine nu ne apartine. De cand ne nastem si pana murim suntem legati unul de altul, iar actiunile si faptele celor din jurul nostru ne afecteaza direct si pe noi. Ar trebui sa intelegem ca ne nastem cu nimic, nimic avem toata viata si tot cu nimic plecam catre urmatoarea destinatie. Singurul lucru care ne apartine este de fapt trecutul si prezentul. Orice fapta, indiferent ca este buna sau rea, facuta de noi sau chiar de altii ne influenteaza modul in care viata noastra va fii in viitor.

dincolo de timp

Mi-am jurat sa nu mai iau legatura cu tine. Dar dupa atata timp nu ma simt deloc mai bine. Absenta ta - si departarea de mii de kilometri - nu-mi ofera nici o consolare. Faptul ca nu ma mai chinuie apropierea de tine sau constatarea zilnica a imposibilitatii de a obtine singurul lucru pe care mi-l doresc cu adevarat nu mi-a adus vindecarea.

Nu stiu ce incerc sa spun....atata doar ca, daca vreodata ajungi la concluzia ca nu ai luat decizia corecta, sa stii ca eu te voi astepta mereu.
Iar daca simti ca ai facut ce trebuia, atunci sa stii un lucru: undeva in lumea asta exista o femeie care te iubeste, care intelege capabilitatea ta de a face atatea lucruri si care iti aprecieaza valoarea. O femeie care te-a iubit intotdeauna si care, din pacate pentru ea, banuieste ca te va iubi cat va trai.

am inteles...

nu stiu cum mi-am castigat acest drept. Nici macar acum nu sunt perfect sigura de el. Dar simplul fapt ca ma pot gandi la chipul tau frumos, la surasul tau, stiind ca ceva din tine imi apartine mie, este probabil cel mai minunat lucru de care am avut parte in viata mea.

In mijlocul acestei privelisti nebunesti, am inteles. Am inteles ca a avea pe cineva care te intelege, care te doreste, care te vede ca pe o versiune mai buna a ceea ce esti este darul cel mai minunat. Si chiar daca nu suntem impreuna, simplul fapt ca stiu ca pentru tine eu sunt un astfel de om, imi da curaj sa traiesc pe mai departe.
Din pacate, absenta ta nu-mi ofera nici o consolare. Ba chiar a inrautatit situatia, iar viitorul imi pare un drum pustiu si deprimant.